Ce-am avut și ce-am pierdut

Am petrecut o seară de vineri, cu Tudor Gheorghe, în sala teatrului Regina Maria, el pe scenă, acompaniat de un taraf autentic, eu, undeva la balcon, în rândul 4, alături de colegii mei.
De data asta, Tudor Gheorghe, ne-a propus și ne-a invitat să descoperim, prin muzică și povestiri, crâmpeie din viața românului, într-un spectacol pe care l-a numit ”Ce-am avut și ce-am pierdut”.
Vocea lui puternică, melodioasă, claritatea cu care rostește cuvintele, felul aparte în care ni l-a redat pe Marin Sorescu, au făcut ca cele două ore de spectacol să treacă pe neobservate.
Mă încântă, de fiecare dată, bucuria cu care ne împărtășește ceea ce a descoperit într-un cântec vechi, de mult uitat, într-un autor, de mult ”demodat”, umorul, uneori tăios, cu care vrea să ne trezească din amorțeală.

 

Fiecare întâlnire cu Tudor Gheorghe e o bucurie, fiecare întâlnire cu el e prea scurtă, de fiecare dată am sentimentul că nu s-a terminat povestirea, că trebuie să mai urmeze ceva, că restul nu poate fi tăcere.
Nu am, din păcate, o înregistrare din seara aceasta, dar vă ofer un cântec de-al lui, vesel și oarecum trist, ca o ciocolată dulce-amăruie, cântat cu mare bucurie și generozitate.