luni, 4 martie 2013

Un vis


Nu ştiu când am început să aranjez prin casă un scaun, un fotoliu, un covor, să mut, de pe o mobilă pe alta, o vază sau un bibelou, să orânduiesc cărțile pe rafturi, după o regulă numai de mine înţeleasă, știu doar că le-am făcut, nu pentru că eram dornică să rostuiesc, ci doar pentru că mi se părea că acele câteva lucruşoare, pe care le adunaseră ai mei, îşi vor găsi locul şi valoarea într-o altă lumină, într-o altă poziție.
Apoi am început să desenez interioare, camere, terase, să mut, pe hârtie, dormitorul, din partea de sud, în partea vestică a casei, de la parter la etaj, să adaug sau să renunț la o baie, să măresc bucătaria, să creez un spațiu de depozitare, unul de lectură, cu fotolii și rafturi multe pentru cărțile pe care le aveam și pe care urma să le am. Pentru toate astea aveam în minte culori, dimensiuni. Bunăoară, dormitorul mi-l imaginam în culori calde, dar potolite, pastelate chiar, fie de culoarea caisei, fie a mierii de salcâm, pe când bucătăria mi-o imaginam cu pereţi albi, strălucitori, cu vase colorate, cu flori în ghivece pe pervaze. Desenam dulapuri, cu sertare şi poliţe cât mai utile, cu spaţii generoase, încăperi în care să păstrăm lucruri de mult nefolosite, dar de care nu ne putem despărţi... aşa cred că a apărut moda vintage.
Îmi plăcea să-mi imaginez grădina, nu foarte încărcată, cu iarbă deasă şi câţiva pomi fructiferi, cu trandafiri care se agaţă pe garduri, cu lalele de toate culorile, la început de aprilie, cu bujori în mai, cu tufe de zmeură, pe margini, în iunie, iar pe terasă, fotolii de nuiele, lângă o măsuţă de lemn cu tăblie de ceramică, lângă care să poposesc sâmbăta şi duminica, pentru a citi o carte, a savura o prăjitură, alături de cel drag. Casa trebuia să aibă ferestre largi, spre terasă, ca să ne bucurăm de lumina şi culorile grădinii.
De curând am văzut o astfel de casă, departe de oraş şi, de atunci, desenez, din nou în minte, interiorul, culorile, mobila, grădina. Visez. Uneori ne face bine să visăm. 
În visul meu apare o casă, confortabilă, dar nu mare, călduroasă și luminoasă, în care să-i primim pe cei dragi nouă, să ne bucurăm împreună, primăvara de cireșul înflorit, de narcise și lalele, să tundem iarba ca să ne așezăm vara sub o umbrelă la soare, să meșteșugim ba la un gard, ba la o streașină, ca ziua să fie mai plină, în care serile să ne cuibărim pe șezlonguri, sub o pătură, ascultând greierii, unde un câine lup sau un retriever auriu, încă nu sunt hotărâtă, ar aştepta, cu nerăbdare, bătând din coadă, să-l scoatem la plimbare. O casă construită de noi, pentru noi, o provocare şi o împlinire, în acelaşi timp. Un vis al meu...


4 comentarii:

  1. O casuta mica imi doresc si eu, cu o gradinita cu flori multe si colorate...in sudul Italiei :))). Eu zic sa continuam sa jucam la Loto, poate, poate :) visele noastre se vor implini. Dar stii, Brenciu are o vorba: Orice vise as avea, lucruri simple voi pastra...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le poti pastra foarte bine in casuta, scaldata de razele soarelui, undeva in sudul Italiei... aflata langa mica si cocheta ciocolaterie, cu specialitati rafinate, servite pe terasa, in timp ce de undeva din fundal se va auzi muzica lui Andries sau a celor de la Taxi...
      Prea idilic?

      Ștergere
    2. Mda, nu cred ca sicilienii sunt pregatiti sa asculte Andries si Taxi :)). Nu au mancat destul Oreo (grozav ce imi place reclama cu fetita).

      Ștergere
  2. Daca e pe alese, ma bag si eu. Si nici nu-s mofturoasa, imi place tot, de la locatie, pana la perdele.

    RăspundețiȘtergere